Interviu la Clubul D.E.T

Posted on 14 Mai 2010. Filed under: Oameni | Etichete:, , , , , |

Zilele trecute  am cunoscut niste oameni minunati, ambitiosi, modele de urmat pentru toti studentii. Ei sunt tinerii de  la Facultatea de Asistenta Sociala care au implementat proiectul cu finantare europeana , “Clubul D.E..T.”, in Liceul Greco-Catolic “Timotei Cipariu”.

Am mai pomenit de ei doua posturi in urma, cand am scris despre spectacolul de teatru-forum, “Educatia dupa 2010”.

Numele lor sunt: Pirneci Oana, Popa Cristina, Macsim Alexandra, Manole Roxana, Negoiu Claudia, Constantin Daniel, Cretu Bogdan, Drondoe Dana, Mihai Anca si voluntari activi uneori: Botez Sonia, Mihaila Georgiana.

Putin din activitatea Clubului D.E.T:

dezbateri:

  • “Yin-Yang- Fete in roz si baieti in bleu!”
  • “Despre medii reale si virtuale: “Vorbim prin cuvinte despre cuvinte”, “Twitter, Facebook, Mess – Iluzia comunicarii”
  • “Tu ești PRO sau CONTRA Voluntariatului?”
  • “Crima organizată. Focalizare pe dependenţa de droguri şi traficul de persoane.”

pictura:

  • Modelaj din lut și Icoane pe sticlă
  • Atelier de Pictura (confectionat felicitari si alte decoratiuni pentru sceneta)

teatru:

  • piesa clasica “Doua loturi”
  • piesa de tetru-forum, “Adevaratul spirit al Craciunului”

revista:       http://clubuldet.wordpress.com/about/

workshopuri:

  • Teatru forum! – în colaborare cu ART FUSION
  • Scriere de proiecte
  • Individualitate in diversitate-interculturalitate (romani si rromi)
  • Excursie Sinaia
  • Excursie urbana– 1 mai

Am fost si eu la spectacol si am ramas surprinza de ce au facut o mana de studenti cu doi voluntari de la ArtFusion si cu o clasa de 30-40 de elevi adunati de la ore. Liceenii din anii mai mari nu au primit liber de la profesori si studentii nostri au fost nevoiti sa gaseasca o solutie pe ultima suta de metrii, cum au mai fost nevoiti sa faca probabil si in alte dati: au adunat piticii de la clasele mai mici, i-au asezat frumos pe scaune in sala amenajata de ei si, cum se zice, “the show must go on!”

Activitatea a fost o reusita. Situatia a fost jucata de Oana-diiginta-opresor, Anca-mama, Roxana-profa de desen, Bogdan-antreborul de bascket, Dan-directorul scolii si Bogdan, liceanul din distributie cu rolul de elev ce dorea sa isi indeplineasca visul de a merge in cantonament cu echipa de basket. El era personajul opresat de catre opresor. Prima data piesa a fost jucata in asa fel incat sa aiba o finalitate negativa- elevul nu-si indeplineste visul.

Personajul principal voia sa plece in cantonament la bascket pentru ca avea rezultate exceptionale in echipa si antrenorul l-a remarcat. Mama, desi foarte ocupata sa treaca pe la scoala, il sustine la inceput, asa cum l-a sustinut si cu un an in urma sa participle la concursul de desen unde a luat locul I, pentru ca apoi sa se lase influentata de diriginta. Profa de desen era mandra de el, dar nu  cauta sa il ajute sa obtina  aceleasi rezultate bune si la bascket. Directorul paseaza autoritatea asupra elevului, dirigintei lui, o profesoara de matematica foarte inversunata pe notele mici si pe absentele bascketbalistului nostru.  Prin faptul ca personajul principal nu a fost sustinut de celelalte personaje, diriginta- opresorul, a reusit sa il determine sa nu mai faca ce isi dorea: bascket.

La a doua derulare a piesei, orice persoana din public care ar fi vrut sa schimbe ceva in derularea cunoascuta a situatiei  pentru ca povestea sa aiba happy-end, trebuia doar sa bata o data din palme. Actorii “inghetau” pe scena, iar spectACTORUL devenea doar ACTOR si putea sa inlocuiasca orice personaj dorea, mai putin pe OPRESOR-diriginta.

Elevii au participat entuziasmati la povestea personajului principal, au dat solutii, au batut din palme, au ras, au aplaudat, toate sub atenta coordonare a voluntarilor de la ArtFusion.

Prin participarea tuturor, s-a inteles cat de important este ca oamenii din jurul celul care are o problema de rezolvat sa  se implice, sa ia atitudine, sad ea o mana de ajutor celui care are un VIS.

Copiii au invatat ca  trebuie sa stim sa comunicam cu cei care ne pun bete-n roate. E nevoie de compromis: Personajul opresor a acceptat ca elevul sa plece in cantonament, cu conditia ca la intoarcere sa se tina de un program zilnic de recuperare la matematica.

Trebuie sa stim nu doar cu cine sa vorbim si ce scop avem, trebuie sa stim si CUM ne alegem cuvintele. O comunicare eficienta inseamna ca ambii interlocutori sa isi atinga interesul.

Dupa piesa, toata lumea a fost invitata sa bea suc si sa manance dulciuri, apoi sa  lipeasca pe tabla biletele cu pareri despre activitate. Feed-backul a fost unul foarte pozitiv, fapt remarcat si de voluntarii ArtFusion:

Adrian Olteanu: Noua ne-a parut bine ca v-am cunoscut, ne retragem asa usor, nu vrem sa va intrerupem. Ne bucuram ca ati participat, ne bucuram ca v-ati implicat. Speram sa continuati impreuna cu teatru-forum, ne-am bucura sa stim ca dati mai departe chestia asta.

Ana Gradinariu: Din punctul meu de vedere, e o ocazie extraordinara ca aveti aceste activitati pentru ca sunt foarte importante. Si o sa vedeti pe parcurs, poate acum nu va dati seama ca va ajuta foarte  mult, mai ales  pentru formarea voastra ca oameni.

Un elev: Oricum, e o amintire frumoasa dupa ce termini liceul.


Adrian Olteanu: Sunt oameni pentru care noi facem chestia asta, doar pentru ca ne dorim sa vedem ce feed-back ne dau. Astazi, toti profesorii care au fost aici si cei care s-au implicat sau care nu s-au implicat, ne-au multumit foarte mult. E feed-back acolo, pe biletelele de pe tabla,  ca le-a placut si numai pentru acest lucru ne place sa facem teatru-forum. Puteti sa faceti si orice alte activitati care va plac voua, numai sa va implicati, sa  fiti impreuna, un grup.

La final, am vorbit cu membrii clubului D.E.T,  elevi ai liceului,   si cu studentii voluntari.

Mi-a fost greu sa ma inteleg cu pustii de 16-17 ani. Foarte zvapaiati, glumeti cat incape, nu prea ii interesa pe ei interviul meu. Anca si Oana i-au mai tras de limba, dar au ramas foarte greu de tinut in frau. Poate ca nu am scos de la ei chiar ce urmaream eu, dar mi-au dat o lectie foarte importanta: libertatea lor. Spuneau ce gandesc, chiar daca nu au dezvaluit prea multe din motivele pentru care au venit la D.E.T. Ceva i-a atras acolo, e clar. Cred ca e vorba de libertatea de miscare care li s-a dat. Cei din D.E.T ii accepta asa cum sunt, cu glumele lor, cu curiozitatile lor, cu ocupatiile lor.

Acesta este si motivul pentru care studentii, desi foarte apropiati de varsta cu liceeni, au reusit sa obtina respectul celor din urma.

La sueta cu D.E.T-ul…

Reporter: Am inteles ca proiectul a fost aplicat doar in anumite clase.

Oana: Da, numai la clasele a 9-a a 10-a si a 11-a. Cei mai multi au fost de la clasa a 11-a..

Reporter: Aceste clase au anumite probleme?

Oana: Nu, nu au probleme, sunt copiii pentru care a fost creat acest proiect  Ne dorim sa vrea ei sa se implice, sau sa propuna activitati, sa invete mai mult. Sa nu faca nimic, nu se poate.

Reporter: In scoala, cum a fost promovat Clubul D.E.T?

Oana: Am facut blogul, avem un tabel al nostru in care in fiecare saptamana punem prezente, vorbim in permanenta cu ei pe email, prin telefon A fost festivalul organizat de Asociatia Studentilor Universitatii Bucuresti unde a fost o zi dedicata si ong-urilor si ne-am prezentat si noi proiectul acolo. In liceu e Clubul Mozaic, de cate ori au avut ei prezentari, am prezentat si noi. Nu am ratat nicio ocazie.

Reporter : Proiectul a inceput ca fiind proiect de practica. Celelalte proiecte pe care le-au facut colegii vostri, au ajuns atat de departe?

Anca: Noi la facultate, avem un  proiect de practica, de fiecare semestru. La sfarsitul semestrului 2 avem o perioada de practica de 2 saptamani. Noi, fiind la asistenta sociala, nu facem practica doar intr-un ong. Noi am fost in Directii de Asistenta Sociala, noi am invata sa scriem proiecte, am avut o sansa in plus fata de ceilalti. Ceilalti s-au uitat pe dosare si au facut o munca pe care nu ti-o doresti sa o faci. Salariile noastre de asistenti sociali sunt foarte proaste.  Si sa lucrezi pe 6 milioane si sa iti iei dosare cu 10 miliarde de cazuri pe care nu reusesti sa le rezolvi pentru ca trebuie sa te duci acolo si sa inveti cate nevoie au oamenii aia….. Noi am ajuns la Fundatia Pestalozzi pentru ca profesoara noastra de psihologie este la fundatie. Noi, toata grupa, am facut proiecte cu ea. Practic numai proiectul asta a evoluat atat de mult. Din 5 persoane care au scris proiectul, am ramas numai noi 3, le-am luat pe fete, pe Cristina, pe Oana si pe Claudia pentru ca le cunosteam din anul I. Ele au fost persoanele de care stiam ca vor sa se implice. Nu ca nu ar fi fost si alti colegi, doar ca in anul I nu interactionam cu toti. Dupa aceea le-am spus baietilor sa vina si ei si au fost de acord.

Reporter : Am inteles ca aveti nevoie de voluntari. De ce va e greu sa-I gasiti?

Anca: Suntem studenti la Asistenta Sociala, dar, stii, e ideea: Da, haideti sa mergem miercuri la doua in liceu. A, pei nu pot, ca am nu-stiu-ce curs la care oricum nu-ti pune prezenta, absenta. Adica, dorinta si intentie exista, dar cand e vorba de a aplica e foarte greu. Mie mi-a fost foarte greu. Eu coordonez proiectul acesta si nu am facut niciodata chestia asta. Eu am coordonat proiectul din cauza ca eu ma certam cu fetele, le ziceam: “Haideti, ma, in liceu sa vedem, sa ii ajutam si pe ei cu ceva.”. Si ele ziceau ca nu, sau ca ….. Si apoi cand le-a intrebat (profesoara): “Cine vreti sa coordoneze proiectul?”, nimeni nu a vrut. Eu eram sefa de grupa si eram o “autoritate”,  asta a fost chestia.

Reporter :Voi ceilalti cum ati ajuns sa va implicati?

Claudia : Am vorbit cu fetele, mi-au explicat despre ce e proiectul, ma incanta ideea de practica, nu mai facusem pana acum, voiam ceva nou. Mi-era teama, mi-era teama de liceu. Cand am venit sa facem reclama sa atragem beneficiarii pentru proiect, eram deja crispata, Anca stie.  Eu nu o sa ma descurc, eu nu o sa reusesc. Apoi am zis, hai, tu esti pe teatru, incerc si eu pe pictura.  Am incercat sa ne responsabilizam cate o persoana pe fiecare activitate.  Eu, una, nu am jucat decat in cateva scenete cand eram la liceu, scenete care nu se compara cu teatrul adevarat, nici nu stiam ce-i aia teatru-forum. Auzizem ca e ceva cu interactiune cu publicul. Am incercat sa facem o piesa in care sa atragem publicul, dar nu era teatru-forum, stii?

Reporter :Temele de dezbateri cum le alegeti?

Anca: Oana se ocupa de dezbateri, Oana le alege.

Oana: Da, eu am propus teme pentru fiecare saptamana si mereu ii anuntam si pe copii sa vedem daca sunt si ei de acord, daca sunt interesati de tema respectiva, daca au si alta propunere. De obicei cadeam de acord asupra unei teme, eu ma pregateam, veneam cu material, initiam dezbaterea si apoi ei interveneau foarte des, au opinii ferme, unii si-au conturat unele opinii, altii si le-au mai schimbat. Eu sunt foarte multumita de ei desi nu ma asteptam. Bine, pe parcurs s-a mai intamplat sa nu le placa toate temele, sa spuna cum spunem toti de obicei: “Dar, de tema asta am mai auzit..”. Surpriza placuta era ca la sfarsit descopereau ca nu stiau tot sau ca nu stiau cu adevarat despre tema respectiva.

Reporter : Din cate ati observat in scoala, cam ce probleme au elevii?

Oana: Inca nu au invatat sa-si exprime parerile. Daca in fata noastra si le-au exprimat, in clasa nu au invatat cum sa si le exprime. Comportamental, inca mai au multe de invatat. Sa-si corecteze comportamentul,  sa stie sa comunice mai bine cu profesorii. D-asta am si facut piesa de teatru-forum pe relatia profesor-elev-parinti.

Roxana : Ei se plang de asta dar nu stiu sa isi gestioneze relatiile. Si vrem sa fie mai implicati, sa se implice mai mult, sa acorde  mai multa importanta scolii.

Anca : Stii care-i problema, liceul e foarte bun, adica e un liceu ok. Dar noi nu stim ce probleme au ei acasa, care e exact situatia lor. Noi vedem la ei niste chestii foarte grave: greseli gramaticale, la articole. Noi nu le spunem lor niciodata direct, dar stiu ca au niste probleme cu profa de romana. Stii, nu e tocmai normal. Ai niste probleme, tu comentezi, proful te taxeaza, relatie acolo nu e.

Reporter: Inseamna ca e vina profilor.

Anca: Nu, e vina ambilor, ei nu au deschidere sa invete, trebuie tu sa te chinui sa-i atragi pe ei.

Reporter :De ce nu incercati sa faceti ceva si cu profesorii?

Anca: Pentru ca noi nu stim. Uite asta vroiam neaparat sa iti zic, ca mi-ai spus ca vrei sa vorbesti si cu ceilalti. Noi cand am inceput proiectul,  habar n-aveam nimic, deci stii ce,  absolut nimic! Nu ca acum am sti foarte multe chestii, dar unele lucruri s-au reglat o data cu trecerea timpului. Mie mi-a luat foarte mult timp sa schimb echipa, pentru ca trebuia sa explic iarasi un proiect la care eu am lucrat 5 luni. In fine, pana am vazut fiecare cum vrem, cine vine, cine nu vine…

Oana: Nu, dar nu toti profesorii  sunt deschisi la astfel de activitati, sa stii. Foarte multi au programul obisnuit pe care si-l face fiecare si poate le e greu sa si-l mai schimbe. Sunt implicati in alte activitati . Ziceam de profesoara de engleza cu care stabilisem ca in iarna facem o piesa de Shakespeare, o faceam in engleza, ne aducea ea textul adaptat pentru liceu. Nu am mai facut lucrul acesta.. De ce? Pentru ca a zis ca nu stiu elevii sa vorbeasca in engleza. Dupa parerea mea, asta nu era un impediment, pentru ca daca faci repetitii si ii ajuti cu pronuntia si le explicit, iese. Uite, acum cu spectacolul de teatru-forum, profesorii vor sa se implice…

Anca: Stii ce mi se pare  mie grav? Ca noi avem 20 de ani si trebuie sa convingem persoane care au dublul varstei noastre cel putin si experienta, nu mai zic, ca trebuie sa isi schimbe ei atitudinea fata de elevi. Si ce-i mai grav e ca de foarte multe ori nu-i accepta. Adica, ai vazut, tu ai incercat sa vorbesti cu ei, au facut misto in continuu. Uite, la pictura, a venit doamna directoare: Ce? Cum? Asa lucrati? In linistea asta?  Ei cand au romana se urca pe banci, tipa..

Reporter: Dar nici macar un profesor nu s-a gandit ca poate fi altfel?

Toti in cor: Ba daa! Profa de engleza.

Anca: Cu profa lor de engleza se inteleg foarte bine.

Oana: Si domnul director adjunct. Acum mi-a zis ca e multumit, ca i-a placut ca au intervenit elevii, iar de Bogdan, nici nu se astepta.

Anca: Asta e, ca nu se asteapta de la ei!

Toti in cor: Da, da…

Anca: L-ai vazut pe baiatul din spate, el e un tip super ok, doar ca pe el trebuie sa il bagi in seama, probabil ca acasa chiar are niste probleme, poate acasa nu-l baga nimeni in seama si la scoala vrea sa iasa in evidenta. Dar nimeni nu-l incurajeaza, nimeni nu-l lauda. Oana l-a laudat foarte mult, de la inceput el a venit la toate activitatile, la toate dezbaterile. El nu voia sa faca teatru si pictura. Venea la teatru si pictura, pleca din clasa, ii ducea altcineva ghiozdanul pentru ca ii era rusine sa ne zica noua ca nu vrea sa stea. Dupa aceea, venea singur la activitati, sa le tina astora de urat sa se joace. Iar ce-a mai fost, dar nu au vrut ei sa zica, Mihai, baiatul care a venit din februarie  numai la activitati, el facea parte din alt grup inainte, dar s-au apropiat ei foarte mult. Eu nu ma asteptam sa mergem cu ei in excursie la Sinaia, sa se trezeasca la 7 dimineata sa isi faca curat in camera.

Reporter :Ce greseli considerati ca ati facut?

Oana: Nu e vorba de greseli. Eu nu pot vorbi de greseli. E o experienta. Am invatat multe, am invatat cum sa relationam, am invatat cum trebuie pusa o problema, am invatat cum sa comunicam cu ei, am vazut ce nevoi au, am vazut ce diferenta exista intre generatii la un interval scurt de timp, ca intre noi e o diferenta de 2-3 ani. Cu atat e mai greu e sa stabilesti o relatie in care tu sa ii coordonezi, sa fii in fruntea lor si doar sa ii ghidezi asa un pic, pentru ca e diferenta foarte mica. Asta e un impediment, dar pe de alta parte,  e un lucru mare ca ei s-au implicat. Chiar si in numarul asta care e, ca nu e foarte mare, dar s-au implicat! Si asta conteaza mult. Poate ei nu isi dau seama…

Reporter: Eu cred ca isi dau seama dar nu vor sa spuna.

Oana: Exact, sau nu vor sa spuna. Nu toti  se implica, sunt multi care sunt acum cu Messengerul, cu Twitterul, cu Facebookul si nu se implica in nimic altceva. Scoala, se duc acasa si stau pe calculator.

Anca: Sau au impresia ca rad altii de ei ca vin la activitati dupa ore, ca de ce sa stea la scoala, e si ideea asta. Dar noi vroiam sa aducem educatie informala in mediu formal.Sa facem ceva non-formal.

Reporter :Eu cred ca pentru a avea efecte mai vizibile si extinse la toata scoala, proiectul ar trebui desfasurat pe o perioada si mai mare de timp, nu doar un an.

Anca: Da, eu as schimba ceva in modul in care am coordonat proiectul. In primul rand as incerca sa aduc mai multi voluntari  de la inceput, desi noi cand am inceput proiectul nu stiam ca avem nevoie de mai multi voluntari. As promova mult mai mult activitatile, as sta mult mai mult in scoala. Trebuie sa vii in scoala pur si simplu sa stai sa te tii de capul lor. Sa vorbesti cu profii sa ii trimita la activitati, ca ei nu sunt foarte deschisi, trebuie sa aiba cineva initiativa. Si pentru noi, as face mult mai multa pregatire pentru workshopuri, sa stii sa comunici, sa stii sa faci jocuri, as citit manualele alea de management. de proiect, de  o suta de ori. Sunt foarte multe chestii pe care nu ai cum sa le faci, eu stiu ca si fetele sunt ocupate, tocmai din cauza aceasra trebuie sa fie mult mai multi voluntari.

Reporter :Cum v-a schimbat acest proiect, in ceea ce priveste meseria de asistenti sociali?

Claudia: Pentru ca am luat contact direct cu liceeni, am invatat cum sa ma comportcu ei, sa ii sustin concret si benevol, sa comunic cu ei, sa imi sustin o parere fara sa jignesc. Eu m-am ocupat de pictura, am pictat icoane cu ei si le-a placut.

Oana: Noi aici ne-am format o echipa, am invatat sa fim o echipa. Noi nu am mai lucrat pana acum in echipa si aici am invatat. Sa stii ca indiferent cum ti s-ar parea ce ai vazut, ca ceva haotic si dezorganizat, dar  nu e asa. Era un program stabilit in care fiecare venea de cate ori putea si isi facea treaba bine, sa stii. Pentru inceput, eu zic ca e un lucru bun. E un lucru care nu se intampla, a fost si noroc- ca ne-am intalnit, ca au fost si oameni care s-au implicat, si copiii de aici…e o experienta buna.

Cristina: In primul rand, s-au legat si relatii intre noi. Eu, cu Oana, cu Anca. Cu  Claudia comunicam ca eram mai aproape mai mult.

Reporter : Si cu baietii?

Cristina: Cu baietii, in semestrul II, acum. Am inceput sa comunicam la facultate mai bine.

Reporter : Voua cum vi se pare? Ce probleme trebuie sa depasiti?

Dan: N-am venit aici in proiect sa depasim. Pentru mine, oamenii fac proiectul. Cand a venit Anca la mine n-a mai fost nevoie sa ma convinga, sa-mi explice ce face aici, pentru mine a fost sufficient doar cuvantul ei.

Anca: Eu dau mult din gura, foarte mult, si la cursuri vorbesc foarte mult.

Dan: Da, dar nu vorbeste mult, prost si fara rost. N-a venit sa-mi povesteasca chestii sa ma plictiseasca. M-a intrebat: Vrei sa vii? Da.

Reporter : Cum e cu finantarea ? Cam de cati bani aveti nevoie?

Anca: Sincer, din punctul meu de vedere, banii sunt mai mult decat suficienti pentru activitati. Problema e ca noi facem voluntariat. Si, la un moment dat, te saturi. Adica, nu vreau sa zic cate ore petrec pe zi cu D.E.T-ul. Plus ca avem scoala, munca..Deci, avem nevoie de bani.SI D.E.T-ul este principala ocupatie. E greu, e foarte greu, ajungi sa dormi 6 ore pe noapte. Dupa de 2 luni, nu-ti mai vine sa mai fii vesela cand vii la activitati. Din cauza asta ar trebuie sa exista si castig financiar pentru  noi, cei care implementam.

Oana: Asta deja e treaba de bucatarie. Eu zic ca a fost o oportunitate. Cati oameni din facultate au o astfel de oportunitate? Noi trebuie  sa-i invatam pe elevi cat de  mult conteaza sa faci voluntariat, cat de mult conteaza sa te implicit, cat de mult conteaza sa inveti, sa iti doresti lucrul respectiv. Ei nu au dorinta asta si motivatia asta

Anca: Da, pentru ca ei nu stiu, nu a vut cine sa le spuna. Cand treci printr-un alt mediu, vezi lucrurile altfel si e bine sa ai in jur oameni care sa iti arate ca lucrurile pot sta si altfel. Eu, personal, vreau sa fiu profesor.

Oana: Ca dormi 3 ore pe noapte, ca dormi 6 ore, asta nici nu mai conteaza, atat timp cat iti duci proiectul la capat. Si, Anca, sa stii, ca asa cum ne-a coordonat, a reusit sa-l duca la sfarsit. Ti-am spus cum ne-am format ca echipa, cum ne-am sprijinit. A fost greu.  Atunci cand vii cu un proiect nou intr-un sistem care nu s-a modernizat, nu te poti astepta ca toata lumea sa vina puhoi la tine. Apoi, chiar daca ai avea experienta, daca nu ai oameni formati…Noi nu avem oameni formati, noi ne-am format. Tot ce am facut aici a fost un castig.

Reporter: Pana la sfarsitul anului ce vreti sa mai faceti? Ce planuri aveti?

Anca: Ne apropiem acum si noi de sesiune. Am facut pana acum activitatile respective, mai avem la pictura sa terminam niste icoane si obiectele din lut. Nu vom mai face alte activitati, pentru ca vrem sa facem un oracol si evaluarea proiectului. Ne-am gandit sa fie un caiet cu intrebari in care sa raspunda fiecare, ce i-a placut, ce nu i-a placut, sa fie intrebari concrete pentru ca ne-am dat seama ca ei  au nevoie de observatii concrete. Ai vazut si tu, cand le-ai pus intrebarea generala, nu ti-au raspuns mai nimic. Trebuie sa le spui concret. Aceasta ar fi cea mai clara evaluare. Vom vorbi despre toate activitatile, cum s-a intamplat, cu cine, vom pune poze. Vom pune si o parte din activitatea de revista. Jocurile s-au incheiat toate.

Bogdan: Caietul o sa ramana mai departe liceului, o sa il vada si clasele mai mici, pentru ca ei se vor desparti, se vor duce la facultate.

Anca: D-asta am si facut CLUBUL D.E.T. Cand am facut proiectul, noi ne-am gandit sa fie ca o asociatie studenteasca, adica sa se formeze un grup de elevi care sa faca activitate extra-scolara cu ei. Desi era unul dintre obiectivele proiectului, directorul Fundatiei Pestalozzi a schimbat chestia asta si foarte bine a facut. Obiectivele proiectului actual implica 40 de beneficiari. Initial noi ne gandeam sa scriem un proiect cu ei si Clubul D.E.T sa ramana in continuare in liceu. Acest lucru nu se poate face de azi pe maine si directorul fundatiei a anticipat foarte bine. E foarte greu.

Bogdan: Daca ar fi si mai multi beneficiari si finantarea din proiectul european ar fi mai mare .

Anca: Da, au fost limitate si fondurile. Dar sa vedem, noi avem deja proiectul acesta, avem experienta cu ei. Vrem sa facem ceva- sa scriem un alt proiect- ca sa continuam cu teatru-forum. Atat. De scris, il scriem si in 4 zile. Noi vrem sa aratam ca am facut ceva cu ei si sa continuam sa facem. Dar sa vedem, ca elevii au bacul la anul, noi vom fi, anul III,  licenta…

Reporter: Dar nu puteti gasi voluntari din anii mai mici?

Anca:Ba da! Dar noi am mai avut niste probleme cu voluntarii mai mici, nu au mai venit. Ne bazam pe cei pe care deja ii cunoastem.

Bogdan: Asta incercam sa facem, sa recrutam studenti din anii mai mici ca sa poata derula in continuare proiectul.

Deci, cum v-am mai spus, au nevoie de voluntari pusi pe treaba! Te bagi? Satisfactie garantata.

Lasa-mi un comment cu intentia ta si luam legatura.

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

3 Răspunsuri to “Interviu la Clubul D.E.T”

RSS Feed for Let's run words together!!! Comments RSS Feed

Sunt foarte mandra de colega mea(ANCA)care a reusit sa mobilizeze atatea persoane cu care a colaborat si a lucrat foarte bine.E adevarat ca iti trebuie si oameni seriosi cu care sa lucrezi, dar ea a reusit ce altii incerca de ani de zile…sa adune adolescenti si sa-i determine sa realizeze lucruri frumoase IMPREUNA. Felicitari ANCA si FETELOR din echipa!!!!!:*

nu stiu cum sa va zic dar faza cu „niste chestii foarte grave: greseli gramaticale”, sunteti cam absurzi, am citit cu foarte mare atentie si am descoperit chiar si greseli de exprimare asa ca nu mai comentati de altii intai cautativa voi „bubele” si dupa uitativa la altii.

corect! in plus, m-a scos din sarite si faza cu ” inca nu au invatat sa-si exprime parerile”… doresc sa reamintesc ca atunci cand a fost dezbaterea cu etniile, noi am fost cei care am vorbit mai mult, iar pe voi v-a uimit sa vedeti cat de multe stim despre alte traditii…


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: